Strada Marasti

ceasul acela auriu. ce frumoasa ar fi o poza langa el. simt ca sunt in alta tara, altundeva. ma incanta fiecare imagine, fiecare coltisor. si mai e si toamna. atatea culori. miresme.

Imi pare bine ca am ajuns pana aici. Asa incepe viata ta. Si nu stiu de ce imi place atat de mult, nu stiu cum e posibil sa ma indragostesc atat de mult de un loc, mai mult decat m-as putea indragosti de prezenta unui om.

Ma numesc Marie Anastasia. 

Incantata!. cum ai reusit?

stiam ca voi ajunge aici, eram sigura. Si cristina, parca o cunosteam de o viata. mereu am stiut de ea si ca o voi intalni. Mai tii minte afisul acela pe care l-am vazut din metrou? "Domnisoara Christina". Mai tii  minte cand am citit cartea? Am citit-o intr-o zi de vara, dar eu mi-am imaginat povestea toamna. E prima toamna pe care o simt atat de magica. Inseamna ca nu trebuie lasata asa. Nici locurile astea. Nu am aparat cu mine, si in plus o poza ar vorbi decat despre culori. Dar despre miros, despre frig, despre zgomot, tipete, gust, sentimente cu siguranta nu ar putea vorbi. Hai sa le fotografiez in litere. La asta m-am gandit. De aia am ajuns aici. Si un el? nu ar face peisajul mai cald? mai fermecat? probabil , dar nu-l gasesc si nu l-am gasit.

Pai hai sa-l cautam, imi spune cristina cu gura pana la urechi, sclipindu-i ochii aia atat de minunati pe care am fost geloasa de cand ne-am intalnit prima oara. E bine sa fii pregatita pentru ce va urma. dealtfel viata nu cred ca te-a luat vreodata pe neasteptate, ti-a tirmis mereu cate un semn inainte.

mhm sa stii ca au fost si momente in care am simtit ca nu sunt pregatita, dar am fugit din ele. ce chestie. sa fugi din momente e ca si cum ai spune sa fugi din secunde, din minute, din ore adica sa fugi din timp. hmm. si oare unde ai putea ajunge? nu ma pot gandi la raspuns

ma gandesc numai la drumul ala. de la Arcul de triumf la stanga pe langa parc apoi vezi cladirea. si iar. de la arcul de triumf la stanga pe langa parc si apoi vezi cladirea. si iar. de la arcul de triumf la stanga pe langa parc...deci drumul acesta de 300 de metri a fost cel mai lung , mai complex si implinit drum din viata mea. m-am simtit cea mai fericita, am simtit ca aici e locul meu, ca trebuia sa fiu aici, ca altfel nu se putea. ca eu Marie Anastasia la ora 14:30, 1 noiembrie trebuie sa ma aflu aici si nu altundeva, era inadmisibil sa nu fiu aici.

Sentimente ciudate pe care le traiesti odata in viata si care te fac sa-ti dai seama ca traiesti viata pe care trebuie sa o traiesti si esti persoana care trebuie sa fi. Omagiu Petre Tutea. picuri de ploaie si implinire.