vineri, 20 ianuarie 2012

                                  Ne așteaptă o nouă toamnă


                          Motto:  Mă simțeam învinsă, însă nu știam că mă așteaptă ceva mult mai rău.  


E frumos când înveți că viața nu așteaptă ca tu să te ridici, ca să meargă mai departe. Nu știu cum să-ți spun, când cazi, trebuie să te ridici repejor, să te scuturi și să mergi în continuare. Dacă faci greșeala să rămâi acolo jos,  viața în ritmul ei alert îți va face următoare brâncă, iar tu nefiind în picioare te vei afunda mai rău, sau vei face ca mine, o vei apuca de picior și sprijinindu-te de ea, te vei ridica. Se spune că toamnă reprezintă sfârșit, încheierea unui ciclu, la noi încă nu s-a încheiat, nu am fost acoperiți cu plapuma purității unui nou început. Am fost prea fericită toamna asta, de aceea ea s-a conformat dorințelor mele. Am profanat-o cu zâmbete, în loc să îmi asortez ochii cu picături de ploaie cum făceam de obicei. Acum ploaia ei mă vrea din nou, vrea să-mi sărute părul , ochii și buzele, să-mi simtă dansul tălpilor în noroiul ei. Păcat că eu am părăsit-o de mult. Sunt undeva deasupra tuturor, fără sentimente, fără tristețe, doar eu și sufletul meu, mult prea prețios pentru noroi...Aveți grijă însă, voi ați rămas aici jos, toamna vă vrea pentru a-și spăla dorul de mine!

5 comentarii:

  1. Ai cazut,te`ai ridicat,inveti noi moduri sa te scuturi;;)! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Inveti sa zambesti mai des si fara ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  3. ca ai probleme mai ales..ia zi ..mai dale-n mortii lor..:D ..:))

    RăspundețiȘtergere
  4. ai grija ca acolo unde esti, "fara sentimente, fara tristete" sa nu te afunzi mai rau.. in singuratate

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu ai vazut ce minunata esti? Cum nimeni nu mai zambeste ca tine? Cum nimeni nu stie sa priveasca asa ca si tine? Ai observat ce ochi mirifici ai? Doar spune-mi. te-ai uitat in oglinda? Te-ai minunat de faptura pe care ai vazut-o acolo? Nimeni, dar nimeni nu mai e ca tine pe lumea aceasta! TU, esti unica! Unica si speciala.

    RăspundețiȘtergere